![]() |
| ACASA | DESPRE NOI | ARTICOLE | GALERIE | ECHIPAMENT |
LINK |
| ADAPTOR FOTO |
|
Va propun in cele ce urmeaza un adaptor simplu de realizat.
Acesta este util atat astrofotografilor care folosesc camere de
fotografiat digitale cat si camere conventionale cu film. Poate multi
dintre voi ati incercat sa folositi aparatul foto pentru a fotografia
Luna sau planetele mai stralucitoare. De multe ori rezultatul nu a fost
asa cum v-ati asteptat. Imagini neclare, defocusate, miscate, toate
acestea din cauza ca ati miscat camera in momentul in care ati
declansat. De asemenea turbulenta v-a impiedicat de multe ori sa
obtineti o fotografie clara. Unii au incercat sa foloseasca un trepied,
insa aceasta metoda poate fi foarte frustranta pentru multi dintre noi.
In comert se gasesc o serie de modele de aparate digitale. Unele pot fi
modificate in asa fel incat sa fie fixate la ocular, altele nu permit
decat mici artificii. Un exemplu elocvent este seria
Powershot de
la Canon. Aceasta camera are un inel care poate fi demontat, iar in
locul lui se poate fixa un adaptor care va permite sa "conectati"
camera la telescop. Insa un astfel de adaptor nu este tocmai ieftin, si
nici nu se gaseste usor. Alte camere nu au insa aceasta posibilitate.
Toate camerele au insa o piulita pentru fixarea la trepied. Aceasta
latura am incercat sa o abordez si eu, mai ales dupa ce am vazut un
produs similar realizat de firma "ORION" denumit "Steady Pix". Modelul propus si construit de mine se compune din: |
![]() |
1. Surub strangere pentru fixare ocular; 2. Piesa fixare ocular; 3. Surub reglare inaltime; 4. Suport camera; 5. Surub fixare suport camera; 6. Suport adaptor; 7. Surub fixare camera. |
|
|
![]() |
Surubul de strangere pentru fixare ocular este un surub normal, metric
de 4x40 cu piulita fluture. Se foloseste pentru a fixa ocularul in
piesa (2). Piesa (2) se realizeaza din platbanda de aluminiu de minim 2mm grosime. Lungimea acesteia se ia in functie de tipul ocularului (1,25", 2", etc). Pentru un ocular de 1,25" lungimea acesteia este de aprox. 150 mm lungime si 20 mm latime. Taiati tabla la dimensiune si apoi indoiti-o dupa forma prezentata in imagine. Desenul cu dimensiuni se poate descarca de aici. Surubul de reglare in inaltime se foloseste pentru reglarea inaltimii ocularului fata de camera foto. Este realizat cu ajutorul unui surub metric 8x80 mm cu piulita fluture. Se foloseste si o contrapiulita pentru fixarea cat mai rigida de suportul adaptor. |
|
|
![]() |
Suportul
pentru camera este realizat din lemn si are forma din imagine. Pemite
miscarea camerei
de la stanga la dreapta si invers sau inainte/inapoi pe piesa (6).
Descarcati desenul cotat de aici. Surub pentru fixarea suportului pentru camera este un surub metric 5x50 cu piulita fluture |
|
|
![]() |
Suport
adaptor. Se realizeaza din placaj de minim 8 mm. Este piesa pe care se
fixeaza toate componentele adaptorului. Pentru desen cotat dati click aici. Surubul pentru fixarea camerei este un surub special care se foloseste pentru prinderea camerelor de fotografiat la trepiede. Lungimea acestuia trebuie sa fie de aprox. 25 mm. |
|
|
![]() |
Odata asamblat, dupa ce ati citit instructiunile de utilizare puteti trece la fotografie. |
| MOD DE UTILIZARE |
| Modul de utilizare este foarte simplu. Luam un ocular cu un camp si un eye relief (eye relief = distanta de la ultima lentila a ocularului pana la ochi) cat mai mare, si il fixam in piesa (2) cu ajutorul surubului (1). Va veti intreba de ce e nevoie de un eye relief cat mai mare? Raspunsul e simplu: pentru a obtine imaginea campului ocularului in intregime fara a trebui sa lipim camera de ocular. Daca ocularul nu are un eye relief suficient de mare, nu veti vedea tot campul acestuia chiar daca "lipiti" camera de ocular, ci doar portiunea centrala a acestuia. |
![]() |
Ocularul a fost fixat in piesa (2) |
|
|
![]() |
Pasul urmator este fixarea camerei foto. Aceasta se prinde de piesa (4) prin intermediul surubului (7), care este un surub special. Urmeaza acum alinierea camerei cu ocularul. Vom face doua astfel de alinieri: una "pe verticala" iar una "pe orizontala" |
| Alinierea
"pe verticala" se face miscand surubul (3) (in sus sau in jos) pana
cand, privit din lateral ocularul este exact in fata lentilelor camerei
noastre foto. Alinierea "pe orizontala": Daca privim de sus lentilele camerei trebuie sa fie in dreptul ocularului. Daca nu e asa atunci actionam asupra suportului camerei (4) cu ajutorul surubului (5). De remarcat faptul ca suportul (4) poate fi miscat atat in lungime (datorita unui sant in piesa (6)) cat si de la stanga la dreapta printr-o miscare de rotatie. Veti crede ca aceste operatii sunt dificile, dar dupa ce veti exersa, va veti schimba parerea. Inainte de a trece la fotografie trebuie sa verificati daca alinierea camerei cu sistemul optic al ocularului este corecta. Acest lucru se face pornind camera si urmarind ecranul LCD sau TFT al acesteia. Ocularul trebuie indreptat spre o sursa de lumina. Fondul cerului in timpul zilei este excelent. Daca alinierea este buna, pe ecran trebuie sa vedeti clar campul ocularului. Daca apar umbre, sau nu vedeti un disc perfect rotund, incercati sa miscati camera de la stanga la dreapta, inainte/inapoi sau sa coborati/urcati ocularul cu ajutorul surubului (3). Daca probele de mai sus au fost trecute cu succes, puteti sa treceti la fotografie. Fixati ocularul cu camera si adaptorul la focuser si incepeti sa reglati focuserul pana obtineti imaginea clara pe ecranul camerei. E bine ca prima data sa exersati ziua, pe obiecte terestre, sau noaptea pe obiecte stralucitoare. Pentru inceput, luna este foarte buna. Va trebui probabil sa mai adaugati putina greutate inspre oglinda, pentru a reface echilibrul telescopului, sau daca aveti posibilitatea, sa miscati putin mai in spate tubul telescopului. Fixati camera pe infinit si focusati de la focuser. Pentru a evita imaginile miscate, incercati sa folositi un fir declansator sau daca aveti posibilitatea, folositi declansarea cu intarziere a camerei. Veti fi suprinsi de calitatea pozelor pe care le veti obtine. Pentru urmatoarea poza nu trebuie decat sa centrati din nou obiectul si apoi sa refotografiati. E simplu nu? |